Mi-au dat lacrimile cand filmul a luat Palme d’Or. Cristian Mungiu m-a facut sa fiu mandra ca sunt romanca. Il stiam, ca multi altii, inca de la Occident. L-am admirat de la primul interviu luat de Eugenia Voda la Profesionistii, in care ni se revela geniul acestui pusti teribil (avea putin peste 30 de ani) care lucrase cu Radu Mihaileanu (il admir peste masura pe acest regizor si il consider cel mai profund regizor roman al tuturor timpurilor – daca nu va vine sa credeti, vedeti Va, vis et deviens) si isi arata, in filmul de debut, viziunea despre arta.
Lipsa de timp m-a impiedicat sa vad, pana acum, 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, insa voi profita de week-end si voi merge la cinematograf. Ma astept sa fie plin si ma pregatesc sa imi cumpar bilete de astazi (am avut o experienta neplacuta la Studio, la premiera Mortii domnului Lazarescu, cand am cumparat bilete de la speculanti, la supra-pret) si probabil ca voi reveni pe aceasta tema in zilele urmatoare. Fara sa vad, insa, filmul, mi-a atras atentia afisul si, in buna traditie initiata pe acest blog, imi voi permite cateva remarce. Mentionez ca a fost descarcat de pe site-ul oficial al filmului.
Afisul este, in cazul unui film, o unealta de merchandising, poate chiar cea mai importanta. El decoreaza un spatiu de vanzare, in cazul nostru, cinematograful, unde atentia umana se indreapta asupra sa. El comunica lansarea unui nou produs.
Nu voi face niciun comentariu la adresa imaginii din baia de apartament. Stiu ca filmul se refera la acea epoca, deci are sens. In plus, sunt straina de obiectivele de comunicare la momentul lansarii, si, iar, nu ma pot pronunta. Aceeasi retinere legata de semnificatia fotografierii din spate, promovata de poster. Ceea ce ma intriga, insa, este abundenta de logo-uri pe un layout care ar trebui sa comunice, prin ce poate mai bine, lansarea filmului.
Romania, tara tuturor posibilitatilor, permite unei marci – sponsor al filmului – sa se regaseasca in ecomomia layoutului de poster intr-un spatiu generos, viu colorat.. Unul dintre cele mai importante elemente de comunicare a unui titlu pleaca, din start, cu handicapul alterarii impactului unui mesaj divizat in mai multe – nu numai filmul trebuie comunicat, ci si Fundatia Vodafone, Unilever si toti partenerii media care au contribuit, financiar sau nu, la realizarea sau comunicarea lui.
Dincolo de absenta vreunei legaturi dintre imaginea corporate a Unilever, Fundatia Vodafone (cu un logo atat de mare cat cel al Palme d’Or-ului, poate cel mai important argument de vanzare a filmului), Kiss FM, Port.ro etc si povestea ce se vrea redata in poster, cate mesaje ar trebui sa retina deodata un privitor ? Logouri viu colorate, care se concureaza unele pe altele si chiar titlul filmului, se inghesuie sa ocupe un loc in atentia mea.
Traim in Europa, nu avem bugetele de la Hollywood si intelegem nevoia de sponsorizare a culturii. E adevarat, post-factum, respectiv dupa incheierea productiei filmului, e greu sa inserezi in scenariu, prin product placement, o poveste frumoasa care sa vanda imaginea unei marci ce a contribuit la lansarea peliculei. Iata, insa, cum o fac francezii (nu am masurat, insa nu cred ca spatiul ocupat de partenerii media e mai mare de 1%. Si cred ca, daca ar fi fost mai multi, ar fi ramas similar…).
