Sambata dimineata ma indreptam, cu metroul, spre Unirii, unde urma sa caut, fara succes aveam sa aflu ceva mai tarziu, un loc de luat micul dejun.
De la statia Universitate, urca o doamna si un domn, sot si sotie, caci aveau acelasi tip de verigheta pe deget. El, supraponderal, in bermude si in sandale, iar ea, uscativa, cu ochelari si parul prins, o tinuta si coafura a la Yoko Ono. Se indreapta spre cele doua scaune libere din fata mea, la care ea ajunge prima, se inclina sa se aseze si… il asteapta pe el sa se aseze, dupa care ia loc si ea. Raman fara cuvinte in acel moment si imi fuge mintea catre oltencele care merg in spatele domnilor lor, ca sa… nu ii deranjeze…
In marketing, o astfel de atitudine reveleaza o pozitionare gresita in raport cu genul persoanei care o adopta. Se vorbeste, din ce in ce mai mult, odata cu ascensiunea femeilor manager, de interactiunile dintre sexe si de modul in care fiecare dintre exponentii unui sex sau altul ar trebui sa se pozitioneze. In cazul de fata, al femeii care adopta un comportament mai degraba masculin potrivit conventiilor socio-culturale, ea se pozitioneaza incorect fata de sotul ei in raport cu genul/ sexul caruia ii apartine. Adopta o conduita de deferenta fata de sot, in timp ce toate regulile bunelor maniere ne vorbesc despre acest respect ca apanaj al barbatului.
In sfarsit, cum regulile pozitionarii sunt facute ca ceilalti sa te perceapa intr-un mod anume, singura pagubasa, in situatia de fata, e doamna in cauza. Conduita adoptata de sotul ei va reflecta in totalitate pozitionarea si, cum doamna se pozitioneaza gresit, comportamentul nu cred ca va fi cel pe care si-l doreste de la sotul ei…
PS In anii ‘90 era la moda o comedie cu Shelley Long cu o tema asemanatoare. Enjoy!
