Marci romanesti de odinioara
In ultimii 15 ani, adica de cand s-a consolidat invazia turco-chinezismelor pe piata romaneasca, am devenit si am ramas un mare fan al marcilor romanesti. Recunosc ca, anterior, sau, mai precis, in anii ’80, nu intelegeam aprecierea mamei mele fata de pantofii Guban si cojoacele de la Favior Orastie sau ticsitul sifonierului tatalui meu cu camasi Braiconf. Pana in momentul in care, din intamplare sau cu concursul tot al mamei, am devenit, eu insami, utilizator al lor. De atunci, prefer aceste marci oricand fata de altele, importate, adesea mult mai scumpe si de calitate mult mai slaba. Am ajuns, astfel, din convingerea enuntata mai sus, fericita detinatoare a unui procent insemnat de “continut romanesc” in sifonierul propriu. Intru constant pe site-ul Guban ca sa aflu cand intra pe piata colectia noua, imi sfatuiesc toti prietenii sa nu uite de Braiconf cand isi cumpara camasi si, de cand am descoperit cojocul Favior (eram clasa a douasprezecea, adica exact acum doisprezece ani, in urma carora frumosul meu cojoc rosu arata si astazi ca nou – apropos, cand l-am purtat intaia oara, in decembrie trecut, am fost intrebata: “Te-ai innoit?”), nu mai concep sa ma apar de gerul iernii cu vreo alta haina. Sigur, nu contest posibilitatea existentei unor marci de mai buna calitate pe piata. Apreciez, insa, ceea ce economistii denumesc eficienta, adica raportul “minimum de efort/ maximum de efect util” (da, doamna Campeanu, si astazi imi rasuna, in minte, vorbele Dvs.) sau, mai simplu, calitate/pret.
Aceasta introducere fiind facuta, ati inteles ca, atunci cand ma hotarasc sa imi procur ceva de imbracat si exista un producator de notorietate in Romania, ma indrept, invariabil, catre oferta lui. Iata-ne, asadar, pe mine si pe Claudia, in miez de iarna, vrand sa ne cumparam cojoace, produse, evident, de Orastie. Intru degraba pe favior-vidra.ro, site pe care ma uitasem toata vara la modele, sigur, un pdf asezat pe prima pagina care arata cat de putin interesati sunt cei din conducere sa mearga bine afacerea.
Marci romanesti astazi
Vai, favior-vidra.ro arata o pagina goala, adica site disparut cu desavarsire. Imposibil, imi spun, nu se poate ca astfel de haine de calitate sa nu se mai fabrice, doar, in mixul de marketing, componenta “produs” este, adesea, cea mai importanta pentru succesul la consumatori al intregii afaceri. Sigur, nu e suficient un produs de calitate, e nevoie si de ceva mai mult, respectiv o strategie de distributie, un minimum de promovare, un pret corect…
Sincer, nu cred o iota din justificarile pe care le comunica presei fostul director general al Favior, ci cred intr-o constanta lipsa de interes fata de mersul in bine al lucrurilor. Parerea mea…
Chiar daca, pe fondul militarilor miscarilor ecologiste din Europa, unde compania exporta o cantitate suficienta de cojoace/ blanuri etc. a scazut dramatic cererea la export, publicul romanesc nu este, inca, suficient de educat pentru a respinge o haina din piele de calitate. Ar fi fost nevoie, ce-i drept, de un mic efort de reorganizare a productiei si redirectionare a ei catre consumul intern. Sigur, ar fi necesitat un dram de creativitate, o abordare noua pe care, fara bunavointa, nu o poti naste, oricata experienta ai avea in operarea unui astfel de business. De ce sunt atat de sigura? Simplu: pentru ca “micile ateliere”, ajunse sa concureze fabrica, supravietuiesc, deci vand. O companie nascuta si apreciata pe piata romaneasca inca din 1923, ajunsa, in anii ’70, cea mai mare producatoare de haine din piele si blana, nu dispare de pe piata interna decat daca anumite “mici ateliere” sunt incurajate (printr-o politica slaba de personal care indeamna oamenii sa isi deschida astfel de ateliere, prin gestionarea precara a resurselor etc) sa o faca sa dispara.
Iata de ce Romania nu va avea un brand de tara in curand – nu suntem in stare sa ne gestionam branduri de care era nevoie doar sa avem un minimum de grija pentru a le duce mai departe. Ar fi facut ele singure treaba pentru noi, ca tara.
Sper sa nu aiba aceeasi soarta Gubanul. In Bucuresti nu a mai ramas decat un magazin de desfacere, insa, la Braila, de exemplu, de unde imi achizitionez eu pantofii (da, recunosc, imi cumpar trei perechi din Braila cu banii cu care, in Bucuresti, imi cumpar doua), cererea pare sa nu fie atat de scazuta. Nu stiu cum si daca s-a solutionat procesul pentru numele marcii, pe care mostenitorii din familia Guban l-au intentat conducerii firmei, insa sper sa ma mai bucur cativa ani de calapodul unor pantofi cu toc de sapte in care pot alerga cu nonsalanta dupa mijloacele de transport in comun.
In ceea ce priveste Braiconful, acesta e un exemplu timid ca se poate, cu un minimum de adaptare la noile realitati ale pietei. Ca multi alti braileni, in a caror existenta Braiconf a ramas intiparita adanc, voi face, in continuare, lobby, macar cand cineva ar vrea sa isi cumpere o camasa. Doar e in joc brandingul unui intreg judet, nu?
A, scriind acest articol, ProTV are o stire despre declinul Plafarului…
printre altele, pt ca… dar sa ne uitam mai bine cine a fost si cine este ministru la turism
Probabil ai dreptate, insa nu vreau sa intru in aspecte de ordin politic. Banuiesc ca nu ii intereseaza pe cei care citesc acest blog si, recunosc, nici nu sunt atat de informata.
aspectele de ordin politic sunt decisive in chestiunea asta, e inevitabil!
se pare ca in viziunea blondei, este nevoie de 75 de mil de euro pt dezvoltarea si sustinerea unui brad de tara!
Politicul are, e drept, rolul lui, iar eu am vorbit, acum cateva luni, de unul dintre cele mai bune exemple de branding de tara facut cu implicare politica: British Council. Politicul mai are si rolul de a asigura cadrul legislativ ca lucrurile sa se desfasoare normal si oferta tarii sa poata fi comunicata, mai degraba prin mijloace apolitice, in exterior, iar aici e cazul SUA. Insa brandingul de tara este, in mare masura, spontan, iar el poate fi facut fie de oameni (India astazi e sinonima cu excelenta in IT gratie geniului unor oameni ajunsi in State sau cu moda, gratie unor filme de la Bollywood) fie din exterior. In acest ultim caz, sa nu uitam ca cel mai bun branding a fost generat, pentru Romania, de un autor irlandez care a inventat o poveste cu un vampir…
NU sunt de acord cu afirmatia conform careia brandingul de tara este in cea mai mare masura, spontan! No way! Nu te poti astepta ca lumea sa te recunoasca, in urma unor actiuni care nu au la baza nimic organizat, fara implicarea institutiilor statului respectiv!
Dintre exemplele date de tine, singurul care sta in picioare este cel cu Dracula, insa a’ti sprijini intreaga constructie pe asa ceva,a te limita la asta, ar insemna lipsa de profesionalism si de responsabilitate!
In masura in care a fi profesionist inseamna sa astepti ceva de la factori politici, atunci, da, inseamna ca e o calitate care imi lipseste.
Repet, politicul are rolul lui, insa nu mai mare decat rolul pe care il are mediul de afaceri, cultura, educatia, mass-media etc.
In ceea ce priveste spontaneitatea, mi se pare cel mai relevant sa iti recomand sa il citesti pe insusi parintele brandingului (Wally Olins), care are articole interesante (unul l-am citat chiar eu) despre aceasta componenta “intempestiva” a unui branding de tara. Nu ma refer – Doamne fereste! la a lasa lucrurile la voia intamplarii, ci la a construi, in primul rand, produsul (marca Romania) vandabil.
Brandingul de tara nu inseamna numai turism, inseamna ca, in momentul in care un strain vede “made in Romania” pe orice produs doreste sa cumpere, sa ii fie trezit interesul pentru ca stie ca astfel de produse inseamna calitate. Sunt convinsa ca, in cazul masinilor germane, nu a fost nicio implicare politica, ci o confirmare spontana a atributelor unei natiuni.
aici este un link unde Wally Olins are ceva de spus despre brandingul de tara.
http://www.wallyolins.com/views.htm