Kopi Luwak este cea mai scumpa cafea din lume. Putini stiu ca ea provine din excrementele unei specii de veverita asiatica, insa, cine a vazut The Bucket List, cel mai recent film cu Jack Nicholson si Morgan Freeman aparut pe ecrane a aflat povestea ei.
Ca product placement, pot sa va povestesc ca e licoarea vietii pentru personajul lui Jack Nicholson, la orice ora a zilei, nu numai dimineata, cum procedez eu inainte de a vorbi cu oricine din casa.
Cu patru ani in urma, produsul a fost plasat si la Oprah, care a degustat-o ea insasi. Cafeaua se poate cumpara de pe internet, cu minimum 50 USD pentru 100 de grame.
Sambata dimineata ma indreptam, cu metroul, spre Unirii, unde urma sa caut, fara succes aveam sa aflu ceva mai tarziu, un loc de luat micul dejun.
De la statia Universitate, urca o doamna si un domn, sot si sotie, caci aveau acelasi tip de verigheta pe deget. El, supraponderal, in bermude si in sandale, iar ea, uscativa, cu ochelari si parul prins, o tinuta si coafura a la Yoko Ono. Se indreapta spre cele doua scaune libere din fata mea, la care ea ajunge prima, se inclina sa se aseze si… il asteapta pe el sa se aseze, dupa care ia loc si ea. Raman fara cuvinte in acel moment si imi fuge mintea catre oltencele care merg in spatele domnilor lor, ca sa… nu ii deranjeze…
In marketing, o astfel de atitudine reveleaza o pozitionare gresita in raport cu genul persoanei care o adopta. Se vorbeste, din ce in ce mai mult, odata cu ascensiunea femeilor manager, de interactiunile dintre sexe si de modul in care fiecare dintre exponentii unui sex sau altul ar trebui sa se pozitioneze. In cazul de fata, al femeii care adopta un comportament mai degraba masculin potrivit conventiilor socio-culturale, ea se pozitioneaza incorect fata de sotul ei in raport cu genul/ sexul caruia ii apartine. Adopta o conduita de deferenta fata de sot, in timp ce toate regulile bunelor maniere ne vorbesc despre acest respect ca apanaj al barbatului.
In sfarsit, cum regulile pozitionarii sunt facute ca ceilalti sa te perceapa intr-un mod anume, singura pagubasa, in situatia de fata, e doamna in cauza. Conduita adoptata de sotul ei va reflecta in totalitate pozitionarea si, cum doamna se pozitioneaza gresit, comportamentul nu cred ca va fi cel pe care si-l doreste de la sotul ei…
PS In anii ‘90 era la moda o comedie cu Shelley Long cu o tema asemanatoare. Enjoy!
Am cautat, pentru pisica mea, o anumita marca de mancare, despre care am inteles ca nu i-ar provoca, pe termen lung, calculi renali. Am ajuns, intr-un final, intr-un petshop de la capatul Bucurestiului, unde a ajuns mancarea unui producator canadian despre care auzisem ca ar fi naturala.
Ca orice roman care a invatat lectia ultimilor ani, nu dau crezare publicitatii TV. Mai ales in cazul mancarii de animale, unde – desi stiu ca adesea functioneaza ca agenti de vanzare ai companiilor producatoare de petfood – tind sa am, totusi, incredere mai mare in cuvantul veterinarului decat in ce vad la teve. De prea multe ori, cum nu este normal in industrii care se respecta, produsele promovate nu isi respecta promisiunea. Comunicarea in Romania inca este laudativa. De exemplu, in publicitatea la mancarea de pisici, toate sunt innebunite dupa ce le pui in farfurie. Ca sa fiu sincera, si a mea e, insa, ceea ce nu mentioneaza comunicatorii decat acolo, mic, pe ambalaj, sunt acele E-uri care, culmea, nu le fac bine nici pisicilor, insa dau acel miros si – probabil – savoare mancarii si le determina sa o manance cu placere.
Hrana animala pe care am cautat-o nu are nevoie, deocamdata, de publicitate. Cunoscatorii cumpara, ca mine, cu kilogramele si transmit viral mesajul mai departe. Deocamdata nu au nevoie nici de promovarea minima de tipul B2B2C, respectiv sa informeze veterinarii ca mancare Orijen se gaseste si in Romania. Se vinde pentru ca produsul pur si simplu respecta promisiunea pe care o face. Sau, cel putin, asa scrie pe ambalaj, ca nu ar avea acei aditivi pe care ii contine mancarea din supermarketuri.
Revenind la generalitati, marketingul produselor destinate animalelor este interesant din cel putin un punct de vedere. Tinta de marketing, respectiv populatia animalelor de companie pentru care este conceput produsul, difera substantial de tinta comunicarii, respectiv stapanul care cumpara animalului preferat ce crede ca ii este necesar. Campania de comunicare ii arata, astfel, stapanului animalului cata nevoie are pisica sau cainele sau iguana lui de un anumit produs. Daca nu ar fi animalul, tinta de marketing, omul singur nu ar cumparaprodusul. Desi, in prezenta acestuia, il cumpara.
Similar se intampla in cazul produselor destinate copiilor, numai ca, acestia din urma, pot fi, cand constientizeaza mesaje, si o tinta a comunicarii.
In cazul animalelor, tintele difera substantial. Iar, daca publicitatea ar tinti pisicutele, spotul ar arata asa:
